Relatare din cartierul general al mafiei permiselor(I)

Cinci poliţişti au fost arestaţi ieri pentru trafic de permise auto,anunţă Gândul.  Pe unul dintre miliţieni aveam să îl cunosc şi să îl iubesc în execiţiul funcţiunii.

Azi dimineaţă la televizor  15 persoane încătuşate erau trecute de mascaţi prin faţa obiectivului. Erau membri bătrâni ai unei reţele de traficanţi de permise  din Bucureşti.  Din şirul indian doi ochişori umezi priveau în fugă, de sub puful unei glugi de fîş. Aceiaşi ochişori umezi îi regăsim acum şase luni privind cu greaţă de sub cozorocul unei caschete albastre de poliţist cum vreo sută de elevi, printre care şi eu,  se îngrămădeau în Parcul IOR să-şi audă numele strigat pe listele examinatorilor. Eu fusesem repartizat chiar poliţistul Ochi Umezi. Omul ne-a adunat pe noi, cei 15 oropsiţi de elevi,   sub un tei. Ţin minte degeţelul lui cât un cârnaţ trandafir pipăind cu grijă fiecare nume de pe lista luată de la poliţie. Îi era frică să nu lipsească vreunul.

„Neeedea  Alexandru”. „Prezent” „Denis  Fărăpermis”. Prezent. „Costanche Căpşuneanu”. Pauză. „E plecat acasă să-şi aducă buletinul”,răspunde pentru el un nene. Aveam să aflu ulterior de la instructorul meu că era unul din codurile prin care poliţaiul trecea elevul la cei cu care urma să discute altfel. După prezenţă, Ochişori Umezi şi-a tras flegma în gât, şi-a dres vocea, şi-a îndreptat vârful caschetei spre cer, spre univers, şi a luat poziţia oratorului care urmează să zică ceva important pentru omenire.

„Cine este pregătit să ia examenul, VA LUA examenul”,îşi începe discursul. În acel moment, la centrul NASA s-a consemnat: Pământul nu se mai învârtea, soarele nu mai strălucea,păsărica din tei nu mai ciripea : Vorbea EL. În jurul poliţistului Sculă-de basculă,  radarul NASA a înregistrat, adunate ciorchine, şi  15 particule nesemnificative din Univers: eram noi, elevii, care îl ascultam fără să mişcăm în front.

„Aşadar, cine s-a pregătit BINE la proba practică, pleacă astăzi cu permisul acasă. Aţi înţeles?”. „Am înţeles, da ,da cum să nu ihâm”, răspund particulele în cor. „Să uităm legendele care se plimbă printre elevi şi pe care le-am auzit şi noi cum că există anumite stimulente pe care le primeşte agentul examinator. Sunt doar LE-GEN-DE!”. Miliţianul devine el însuşi o legendă a corectitudinii în faţa noastră. Un templu. „Vă rog să îmi răspundeţi: voi aţi venit aici să luaţi permisul?”.  Şi noi răspundem, fără exceţie.”Daaaaa!”. „Greşit! Aţi venit să susţineţi un examen în vederea obţinerii permisului de conducere!”. Carevasăzică, şi cinstit, şi filozof. „Dacă v-aţi prezentat la examen, nu e obligatoriu să şi luaţi permisul”.  După alte zece minute în care o freacă în filozofii de i se încinge cozorocul, şi după trei patru  sfaturi părinteşti despre cum se învârte volanul spre dreapta ca să faci la dreapta, poliţistul trece la treabă.

Eu cad în ultima serie, cu încă trei puşti de 18 ani. Şi după şase vine şi domnul poliţist cu o maşină. Coboară întâi o burtă mare, sau un cur mare, nu mai ştiu, oricum ceva mare, după care coboară imediat şi domnul poliţist. Nu mai e acelaşi suflet sfătuitor. Nu mai e prietenos. Nu mai e serios. Ochi Umezi e răutăcios şi pus pe glume nasoale şi proaste. „Păi măăăi copiii. Câţi mai sunteţi? Patru? Păi termin repede cu voi. Până la prima intersecţie vă pic pe toţi”. Iar eu am o gură mare şi greu de controlat (NASA poate confirma- sunt singura particulă  cu   gură vizibilă de pe lună). Şi zic ca prostu :”Domnul poliţist, nu aveţi de unde şti. Poate nu îi picaţi chiar pe toţi. Poate ne descurcăm. Nu aţi zis dumneavoastră că dacă suntem pregătiţi, luăm?”. Ochi Umezi tace şi trânteşte portiera maşinii. Se face că nu a auzit. Nu avea de unde şti că se amăgise. Nu i-a luat ajuns o intersectie să ne pice pe toti. I-a luat trei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s