Trista poveste a unui miner care nu dorea să moară

Să te urci în orice tren care se opreşte în staţia ta, indiferent unde duce. Povestea de mai jos e pentru cei care nu ar face-o.

Pe minerul Puşcău l-am întâlnit la 1,2 kilometri în pământ. La „Orizontul doijpe” cum îi zicea beznei de acolo. La aşa adâncime, oamenii nu mai erau oameni. La Orizontul doijpe lumina lămpaşului descoperea galerii ca o mlaştină. Pe la coturi se arcuiau cu târnăcoapele în mâini trupuri de mineri acoperiţi cu cărbune din cap până în picioare. La 1200 de metri în pământ erau temperaturi de 45 de grade. Din pricina asta minerii lucrau în pielea  goală. Nici cizmele nu le ţineau în picioare. Li s-ar fi umplut de transpiraţie într-o jumătate de oră. Şase ore, cât stăteau acolo, ningea cu praf de cărbune în galerie şi totul se aşternea pe corpul lor. Transpiraţia le transforma praful ăsta într-o mâzgă neagră ca bezna. Pasta ca smoala îi făcea invizibili. Doar două culori erau acolo, la Orizontul 12. Negrul beznei şi albul ochilor lor. În asemenea loc lucra minerul Dan Puşcău. Era artificier. Punea dinamita şi bubuia pereţii.

–       Îl cheamă Puşcău şi puşcă-n mina, ha ha ha, râdeau de el colegii, gnomii aceia însmoliţi, slinoşi

Puşcău devenise vedetă printre mineri. Câştigase la Loto vreo două miliarde de lei. În 2005, era o avere. Bani pe care nu i-ar fi strâns, chiar de ar mai fi muncit o sută de ani în mină. Şi, deşi bogat, continua să transpire acolo. L-am întrebat  de ce naiba mai face chestia aia. Putea să îşi facă orice afacere cu banii ăia şi să scape de galerii. Dacă nu îl ducea mintea la un business putea cumpăra măcar o garsonieră şi o închiria. Preţul chiriei era mai mare decât lucrul în mină. I-am zis şi de pericolul din mină. Ce naiba îşi mai riscă viaţa în bomba aia cu ceas, când poate să stea în siguranţă la suprafaţă. Şi atunci mi-a dat următorul răspuns:

-Dacă e, poţi să mori şi pe stradă. Am avut un coleg care a lucrat 25 de ani în mină. Şi nu a păţit nimic. În ziua în care a ieşit la pensie s-a dus să cinstească. A fost la cârciumă, s-a îmbătat clampă, şi a plecat acasă. Pe drum s-a împiedicat şi a căzut cu capul într-o baltă. L-au găsit înecat. Dacă e, poţi să mor şi pe stradă, repeta el convins.

La şase luni după interviul pe care i l-am luat,  în mina Anina a avut loc o explozie. Şapte mineri au murit. Printre ei, şi ortacul Puşcău. Ar fi pus dinamita fără să verifice concentraţia de gaz metan din galerie. Dacă e, poţi să mori şi în mină.

P.S. Când fumam şi mă freca cineva la mentosană că pot să mor din asta, aveam o vorbă: „Dacă e, pot să mor şi pe stradă. Îmi cade o cărămidă în cap şi gata.”

Povestea minerului, scrisă de mine în 2005, o găsiţi aici. Reportajul de la accident e aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s