Puletele de presă

Pentru ei , noi nu suntem talentaţi. Nu ne duce capul. Suntem de cacao. Tineri. Studenţaşi. Habarnişti. Hârciogi.  Dacă ridicăm scăfârlia cu vreun articol mai acătării suntem imediat loviţi la gioale, aşa, preventiv. Dacă mai şi îndrăznim să luăm vreun premiu e de vină juriul ticăloşit, breasla, naţiunea, Universul. Băsescu.

Ei  trăiesc o dramă. Nu au reuşit să rămână nici în tagma noastră, a luzărilor care îşi văd de treabă şi care îşi bat capul să-şi umple paginile de ziar zi de zi. Dar ei nici nu au îzbândit să ajungă  în „liga cea mare”, a Boşilor, a băieţilor deştepţi din presă – dinozaurii de stenogramă, directori cu palate ridicate din hârtie de ziar umplută cu rahat şi şantaj. Ei au rămas între două ape. Nici robi corecţi, nici şmenari isteţi: fix nişte puleţi.

Puletele de presă a bântuit toate redacţiile posibile şi imposibile, auzite şi neauzite. De cele mai multe ori e refugiat la  vreo publicaţie cu tiraje cât o revistă şcolară. Când aterizează în  redacţia ta, numele lui te face să presupui că e un debutant. Până la urmă afli că are 20 de ani de presă. Momentul lui de glorie a fost prin 1994 când a scris ceva mişto. A zis-o bine despre ăla. L-a făcut  aşea, din condei, şi asta i-a plăcut lui Bosu. Şi Bosu l-a cărat prin toate văgăunele de redacţii şi subredacţii. L-a numit şefuleţ de departament (sau senior editor sau chiar redactor şef adjunct) poziţie din care are ejaculări intelectuale când îşi bagă subordonaţii în şedinţe. Mai nou, are blog în care îşi varsă toate frustrările profesionale încondeindu-şi proprii colegi de breaslă. Căci puletelui de presă i se pare că jurnalismul naţional s-a terminat imediat ce i s-a uscat lui pasta din pix.

Anunțuri

Un gând despre „Puletele de presă

  1. fratele meu, ai zis-o bine! şi eu întâlnesc oameni din ăştia deşi lucrez în provincie. îţi dai seama cât de pulete e puletele de provincie pe lângă ăla de ziare naţionale? mergea totuşi să dai nişte nume, dar înţeleg!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s