Cum mi-am petrecut recensământul

„Numele?”.
„Cutare şi cutare”, încep eu să răspund foarte preocupat de tot ce îneamnă statistica . Mă uit mai mult la tavan decât la don’şoara care a intrat în casa mea încălţată

-Locul naşterii?

-Iaşi

-Judeţul?

– Cum adică judeţul?, întreb realizând că   i-au dat neuronii chix personajului cu pix din faţa mea

– Judeţul e tot Iaşi? întreabă

– Nu don’şoară. E judeţul Chişinău… Normal că e Iaşi. M-am născut în Iaşi, judeţul Iaşi şi, dacă vreţi, comuna Iaşi

Continuă să completeze de la sine, stând cu nasul în hârtii , dându-şi singură răspunsurile cu voce tare: “Racordat la reţeaua de canalizare-da, ferestre- tip termopan, locuinţă-de-a lungul unei străzi”

-Aveţi şi varianta de-a lungul  unui câmp de păpuşoi? întreb amuzat

-Nu avem această variantă, răspunde fără să schiţeze un zâmbet şi continuă să noteze de capul ei în formularele alea

-Religia- ortodox…

-Hei tââârrr, hooo. De ce faceţi aşa?

-Cum?

-Păi de ce treci de la tine orthodox. Poate sunt hindus

-Sunteţi hindus? Intrebă la fel de serios

Trecem şi peste asta.  De fapt ea  trece mai mult singură, peste mai multe. Adică ţac-pac, ţac-pac, un X acolo, un X dincolo,  trei doi unu, Gata. A terminat. Se ridică de pe scaun şi dă să plece

-Păi şi unde e întrebarea aia cu “Cine e şeful în casă”. Mi se părea momentul culminant al chestionarului peste care ea trecuse. În sinea mea înainte de interviu chiar mă amuzam niţel că voi profita de ocazie că nu e nevasta de faţă şi o să mă trec pe mine şeful.Eu  „The Boss”. Căpetenia apartamentului.

-Păi v-am trecut pe dumneavoastră

-Păi de unde ştii matale că eu sunt şeful în casă? Vrei să ţi-o dau pe nevastă-mea la telefon să o întrebi şi pe ea cine e şeful?

-Păi nu suneţi dumneavoastră şeful ? Mă întreabă cu acelaşi tot cu care ar fi întrebat “Nu vă face plăcere să respiraţi?”

-Pune acolo aşa cum îţi zi eu: “La mine în casă şeful este preşedintele Institutului Naţional de Statistică”

Se reaşează pe scaun şi dă să noteze.

Ar trebui la următorul recensământ să se introducă la modul serios statistic şi ştiinţific o recenzare a numărului de neuroni deţinuţi ilegal pe cap de locuitor

Anunțuri

2 gânduri despre „Cum mi-am petrecut recensământul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s