Voi sunteţi poporul. Noi suntem pulimea

Nu am uitat. Nu am uitat sloganul, dar am uita tunde mi+am pus pancarta. Să o reîncălzesc.
Nu am uitat. Nu am uitat sloganul, dar am uitat unde mi-am pus pancarta, ca să o reîncălzesc diseară.

„Aşa vrea poporul”, se ţipă zilele astea în Parlament. În cercurile
intime ale unor partide politice există un cuvânt folosit uneori
pentru a înlocui mult mai formalul termen „popor”. Se mai spune
„pulime”. Când se întâlnesc ei, ca băieţii, la o berică rece la sediu,
printre  clefăieli de mici şi  sorbituri din halbe îi poţi auzi pe câte
unii întrebând, la mişto: „Băi, Vasile, oare pulimea va înghiţi
HG-ul? ” sau „S-o aprinde pulimea dacă dăm la vale ordonaţa?” sau (mult
mai pragmatica întrebare): „Organizăm şi noi ceva mocăciune pentru
pulime? Mici , bere, din astea? „.

 De câteva săptămâni, de fiecare dată când Parlamentul dă câte un şut
în curtea instituţiilor statului (care rămân perfect independente,
apolitice, deşi au căpătat un  mic defect: au devenit perfect  desfiinţate)  se urlă: ” Noi vrem asta! Noi suntem
aleşi de popor. Asta înseamnă că  aşa vrea poporul”. Când Ponta a călcat în
picioare hotărârile Curţii Constituţionale şi a plecat la Bruxelles,
că Ponta-i şmecher şi Ponta poate,  aţi urlat de s-a trezit şi
ADN-ul lui Vladislav I din mormânt: „Aşa vrea poporul”.  Rând pe rând
un reprezentant al vostru, ori un tractorist cu doctorat ajuns senator
ori un  doctor cu suflet de tractorist  ajuns deputat, a fost trimis
la tv să spună  răspicat:  ” Să se ducă Ponta! Ducă-se la Bruxelles.
Aşa a hotărât Parlamentul. Aşa vrea poporul”.

Iată de ce, dragi parlamentari,  în aceste zile se impun  câteva
recapitulări pentru a înţelege dacă „poporul” şi „pulimea” sunt pentru
dumneavoastră una şi aceeaşi instituţie fundamentală a statului
democratic pe nume  „cetăţeanul liber”:

1. 22 noiembrie 2009: alegătorii,  probabil pulimea, pesemne poporul, au hotărât la referendum că sunteţi prea mulţi şi au votat pentru reducerea numărului vostru la
300. Procentajul a fost zdrobitor: 77% au pus stampile pentru a mai
rări şi voi rândurile, că-i mai sănătos şi scade glicemia la buget.
Dar voi, la 3 ani de atunci, aţi strâns rândurile în loc să le
răriţi.  Acum sunteţi tot atâţia şi tot aceiaşi. Parcă puţin mai
îmbătrâniţi şi mai somnoroşi. Puturoşi. Să nu ziceţi că v-aţi gândit atunci  că ,deşi a vrut asta poporul, ar fi fost nişte şanse rezonabile să nu fi vrut  Curtea
Constituţională! Astfel întreb şi eu ca cetăţeanul
liber: în 2009, la referendum,   aşa a vrut  pulimea? Poporul?
Dictatorul? „Aşa vrea poporul”.

2. Cel mai recent barometru arată că doar 9% dintre cetăţeni au
încredere în Parlament.Adică în voi. La cât sunteţi de mulţi mă
gândesc că la chestionar au răspuns favorabil doar rudele voastre
deşi,  pe unii dintre voi, la ce rahaturi  aţi făcut,  poate că
nici părinţii voştri nu vă mai cred. Aşa că atunci când vă umflaţi
guşa urlând „Aşa vrea poporul!”, gândiţi-vă  la acest 9%. Gândiţi-vă
cu băgare de seamă. Şi taică-miu, profesor, are un procent al lui la
care se gândeşte:15%. Atât i-aţi tăiat din salariu.

3.V-aţi aşezat dosurile pe nişte scaune finuţe  în urma unor mandate
obţinute cu voinţa „poporului” în 2008. Mai exact au fost colegii
electorale unde cel mai votat candidat de către, nu-i aşa, popor a
pierdut mandatul în favoarea unuia care s-a clasat pe locul patru după
ce a primit voturi cam câte am primit eu de la colegi în
gimnaziu când am fost ales şef de clasă. Atunci, în 2008,  aşa a vrut
pulimea? Poporul? Dictatorul?  „Aşa vrea poporul”.

Peste câteva ore,  la ora 19, nişte cimpalaci vor face o plimbare pe
la Universitate. Eu fac parte dintre acei cetăţeni liberi care au
strigat în iarnă „USL-PDL, aceeaşi mizerie”. Şi eu sunt pulimea  şi vă
rog să vă opriţi până când revolta din iarnă nu devine urgia din  vară. Căci uneori şi
cimpalacii cred că  iarna nu-i ca vara.

Declaraţia mea de presă. Suntem nişte jurnalişti părtinitori

 Iubiţi consumatori de presă,

Consider că unii dintre noi, ziariştii,  au făcut ca în aceste zile unii cititori şi telespectatori  să se îndoiască un pic de imparţialitatea presei din ţara noastră. De aceea îmi cer scuze în numele breslei din care provin. Am scris acest text pentru a mai echilibra puţin starea de fapt. Pentru a rebalansa discusul unor jurnalişti care tind să fie subiectivi. Trebuie să recunoaştem că unii dintre noi au ajuns să ia doar apărarea unora, neglijându-i pe alţii. Să fie aşadar părtinitori. Acest lucru care ne descalifică.

Dragi consumatori de presă,

Consider că ne aflăm într-un moment critic al democraţiei româneşti. Ştim cu toţii, noi, poporul, că şi El a fost arestat pentru a se satisface pofta diabolică de răzbunare a unui individ căţărat în fotoliul de la Cotroceni. De aici, de unde s-a căţărat acum opt ani, Dictatorul dictează. Dictează halucinant cui să i se mai fabrice dosare. Instituţiile statului au ajuns arme politice în mâna acestui individ care pare de neoprit. Se petrec arestări pe final de mandat, ce sunt pur şi simplu execuţii la comandă. Sunt ferm convins că EL este o victimă colaterală, un peşte mare sacrificat pentru a creşte ratingul de ţară al României, o ţara care a ajuns oricum în completă izolare internaţională. El a ajuns batjocură publică.Călcat în picioare, terfelit pentru a satisface pofta de sânge a Dictatorului. Soarta Lui nu este cu nimic diferită de a celor care au fost încarceraţi în anii 1950 , de cei condamnaţi la muncă silnică la canal. Pentru că el este nici mai mult nici mai puţin decât un deţinut politic. Atunci dosarele se fabricau la Moscova, acum se fac în laboratoarele de la Cotroceni. El este nevinovat. La fel de nevinovat precum Adrian Năstase. Ca şi în cazul fostului mare premier, poate cel  mai bun pe care l-a avut România în ultimii 22 de ani,  şi Lui i s-a fabricat un dosar de corupţie. Iar noi, ziariştii, în situaţia Lui  nu am luat o atitudine la fel de fermă precum am facut-o în cazul Năstase. Aşadar  riscăm să ne decredibilizăm. Vor crede oamenii că ţinem doar cu unii, nu cu toţi. Că ţinem doar cu Năstase şi nu şi cu El. Că suntem parţialio. Părtinitori.  El este Cătălin Voicu. Senator. Victimă.