VIDEO Cuţitarul din tramvai

Aseară m-am urcat paşnic în travaiul 20 şi am văzut cum acest cetăţean îşi vedea linistit de treaba:  îşi ascuţea  pumnalul de juma de metru de spătarul scaunului. Oamenii din jumătatea din spate a tramvaiului s-au mutat îngroziţi şi îngrămădiţi în partea din faţă. Am pus mâna pe telefon şi l-am filmat ca să fiu sigur ca îl am pe camera pe acest veritabil Raaahan, mai ales în situaţia probabilă în care se gandea să probeze pe mine  cât de  ascuţită-i ustensila. Pentru o clipă mi-am închipuit că acest cap-de-sfeclă sau dus-cu-capul avea treabă la noapte cu nevastă-sa sau vreo soacră acră, dar am văzut că deţinea asupra lui şi o sticlă de Mirinda de doi litri jumate. M-am gândit că unul care are de gând să comita un asasinat parcă nu-şi ia totuşi două kile jumate de suc de portocale la preţ de doi litri.
Video e aici

Trista poveste a unui miner care nu dorea să moară

Să te urci în orice tren care se opreşte în staţia ta, indiferent unde duce. Povestea de mai jos e pentru cei care nu ar face-o.

Pe minerul Puşcău l-am întâlnit la 1,2 kilometri în pământ. La „Orizontul doijpe” cum îi zicea beznei de acolo. La aşa adâncime, oamenii nu mai erau oameni. La Orizontul doijpe lumina lămpaşului descoperea galerii ca o mlaştină. Pe la coturi se arcuiau cu târnăcoapele în mâini trupuri de mineri acoperiţi cu cărbune din cap până în picioare. La 1200 de metri în pământ erau temperaturi de 45 de grade. Din pricina asta minerii lucrau în pielea  goală. Nici cizmele nu le ţineau în picioare. Li s-ar fi umplut de transpiraţie într-o jumătate de oră. Şase ore, cât stăteau acolo, ningea cu praf de cărbune în galerie şi totul se aşternea pe corpul lor. Transpiraţia le transforma praful ăsta într-o mâzgă neagră ca bezna. Pasta ca smoala îi făcea invizibili. Doar două culori erau acolo, la Orizontul 12. Negrul beznei şi albul ochilor lor. În asemenea loc lucra minerul Dan Puşcău. Era artificier. Punea dinamita şi bubuia pereţii.

–       Îl cheamă Puşcău şi puşcă-n mina, ha ha ha, râdeau de el colegii, gnomii aceia însmoliţi, slinoşi

Puşcău devenise vedetă printre mineri. Câştigase la Loto vreo două miliarde de lei. În 2005, era o avere. Bani pe care nu i-ar fi strâns, chiar de ar mai fi muncit o sută de ani în mină. Şi, deşi bogat, continua să transpire acolo. L-am întrebat  de ce naiba mai face chestia aia. Putea să îşi facă orice afacere cu banii ăia şi să scape de galerii. Dacă nu îl ducea mintea la un business putea cumpăra măcar o garsonieră şi o închiria. Preţul chiriei era mai mare decât lucrul în mină. I-am zis şi de pericolul din mină. Ce naiba îşi mai riscă viaţa în bomba aia cu ceas, când poate să stea în siguranţă la suprafaţă. Şi atunci mi-a dat următorul răspuns:

-Dacă e, poţi să mori şi pe stradă. Am avut un coleg care a lucrat 25 de ani în mină. Şi nu a păţit nimic. În ziua în care a ieşit la pensie s-a dus să cinstească. A fost la cârciumă, s-a îmbătat clampă, şi a plecat acasă. Pe drum s-a împiedicat şi a căzut cu capul într-o baltă. L-au găsit înecat. Dacă e, poţi să mor şi pe stradă, repeta el convins.

La şase luni după interviul pe care i l-am luat,  în mina Anina a avut loc o explozie. Şapte mineri au murit. Printre ei, şi ortacul Puşcău. Ar fi pus dinamita fără să verifice concentraţia de gaz metan din galerie. Dacă e, poţi să mori şi în mină.

P.S. Când fumam şi mă freca cineva la mentosană că pot să mor din asta, aveam o vorbă: „Dacă e, pot să mor şi pe stradă. Îmi cade o cărămidă în cap şi gata.”

Povestea minerului, scrisă de mine în 2005, o găsiţi aici. Reportajul de la accident e aici

Ai biem un şiai? Ce poate face un ceainic basarabean!

Trupă de drumari din Orhei. Unu e la ceainic, ceilalţi cinci îl păzesc pe tuşă să nu dea în clocot.(Foto Adevărul Moldova)
Trupă de drumari din Orhei. Unu e la ceainic, ceilalţi cinci îl păzesc pe tuşă să nu dea în clocot.(Foto Adevărul Moldova)

Colegiii de la Adevărul Moldova mi-au trimis această fotografie din oraşul Orhei. Nu, nu e varianta moldovenească a englezescului „to have a cup of tea”. Straşnica trupă de drumari din imagine ar trebui chemată urgen în România să se apuce de  Autostrada Bechtel. Pun pariu că dacă îi lăsăm să-şi facă treaba, tot termină autostrada mai repede decât americanii aia mâncatori de fonduri aiurea. Şi asta doar cu un ceainic şi cu răbdarea lor caracteristică.

Şi spamurile e ştiri, cum ar veni news

Circulă pe internet următorul spam semn că banul nu e chiar ochiu dracului dacă ştii cum să traduci:

“Bună ziua,

Suntem organizaţie creştină, formată pentru a ajuta oamenii care au nevoie de ajutor, cum ar fi help. So, financiare, în cazul în care aveţi de gând prin dificultăţi financiare sau sunt în orice mizerie financiară şi aveţi nevoie de fonduri pentru a începe propria afacere, sau au nevoie de imprumut deconteze datoria ta sau plăti facturile, începe o afacere frumos, sau în cazul în care este dificil de a obţine capital de împrumut de la băncile locale, contactati-ne azi prin e-mail (willyloanlender@yahoo.com) Sau (easyxmloan.department@gmail.com) ..

Biblia spune: „Luca 11:10 Oricine care cere primeşte, cine caută, găseşte, şi celui ce bate, uşa I se va deschide.” Deci, nu lăsa posibilitatea să treacă, pentru ca Isus este acelaşi ieri, azi şi în veci”

La final, spamul acesta te pune să-ţi treci o groază de date personale. Am deschis adresa aia de mail unde am 11204 mesaje necitite şi am răspuns:

Bună ziua,

Suntem un om creştin care are nevoie de ajutor, cum ar fi money, dollars (american), yeni, coco, mălai, verzişori. So  dacă aveţi problem cu numărul prea mic al proştilor din ţara voastră , tastaţi pe Goagăl translate  “ţară de proşti” şi uelcome to Romania. Hai delete in altă parte.”

Vă ţin la curent cu ce îmi răspunde ŞPAMU.

Să nu muriţi pe stradă în viaţa voastră!

Domnul Baywach vorbind cu o spectatoare blonda despre starea cardiologiei de metrou
Domnul Baywatch vorbind cu o spectatoare blonda despre starea cardiologiei de metrou

Azi dimineaţă, în mijlocul vagonului de metrou aglomerat, o femeie căzu din picioare în spatele meu. Nu am prins exact momentul, dar până să mă prind ce şi cum, trecuseră cel puţin 10 secunde. Întorc capul şi văd următoarea poză: în jurul femeii împrăştiate pe jos, doamne şi domni nu se clintiseră din poziţile confortabile.  Beleau ochii, se holbau, respirau ori mestecau o gumă. Teatru moca. În secunda doi devin personaj în piesa lor- un tânăr cu ochelari groşi, negri,  călare pe pacientă, pălmuind-o cu dreapta, ţinându-i capul cu stânga. Din mulţimea spectatoare se mai şi aude o voce de cucoană:

-Vaaaaai, dar nu se poate aşa ceva. Staţi toţi şi vă uitaţi. Nţ, nţ, nţ…

Bineînţeles, nici cucoana nu făcea nimic. Stătea-se uita – ntz-âia. (Asta suntem şi asta am fost dintrotdeauna: un popor ntz-âitor. „Vin tătarii. Nţ-nţ.Ne atacă turcii. Nţ-Nţ:Tre să cedăm Basarabia. Ntz. Ntz). Revenind la istoria de azi: mai vine un tânăr să mă ajute, o scoatem pe braţe pe bolnavă din metrou. O femeie coboară după noi cu geanta pacientei.

Şi circul urmează:

Staţia Romană, peron partea dreaptă. Începe circul adevărat. Sun la 112. Răspunde o voce si îmi zice că să nu închid că îmi face legătura cu ambulanţa. Trec trei minute. Legătura nu mai vine. Patru minute. Nimic. Cinci- canci. Şase- Pauză. Înjur în telefon:

-Mă piş pe ţara asta şi pe ambulanţa ei şi pe salvarea ei astă’ şî mâini!

Brusc o voce îmi răspunde în receptor:

-Deeeaaaaa

Eu: Alo?

-Ziceţi , rosteşte nazal, de la celălalt capăt al firului de telefon mobil, un personaj care avea o greaţă

Eu: Păi aştept de jumătate de oră să îmi răspundă cineva

-Şi aţi dat vreo adresă?

Mă enervez. Îmi vine să îi strig: „Stimată doamnă permiteţi-mi să vă informez că moare mă-ta la metrou!!!  Trimte salvarea la Romană!”.

Din fericire nu apuc să mă exprim. Vine spre noi alegând cu pieptul în faţă un bodyguard. Un fel de baywatch de metrou:

-Am chemat SMURDU. E mai bun ca salvarea…

Mister Bei Uaci,  de la firma de pază Scorseze, o ia pe pacientă şi o întinde pe scaunele alea roşii unde îţi hodineşti ciolanele. Face semn gurilor cască să se dăpărteze. Să nu ia aerul pacientei. Mai trece un moment şi surpriză! un moş tânăr se aşează taman pe unul din  scaune, chiar la căpătâiul pacientei. Cum ar veni:hop şi el! Aşea, să vază ochiu lui mai bine.

-Dă-te nene de acolo!

-La ce să mă dau?, întreabă deranjat mutându-se totuşi cu un loc mai în dreapta. Se uită critic la paznicul de metrou. Nu am prins ce i-a zis, dar portarul nostru de metrou răspunde supărat:

-Domnule, lăsa -mă că ştiu eu mai bine…

-….

-Toată lumea crede că noi ăştia de păzim  suntem nişte fraieri, nişte nenorociţi, nişte dobitoci. Avem totuşi şi noi nişte studii. Ştim noi mai multe. Avem atestate.

-….

-Avem a-tes-ta-te!!!! Repetă el pentru tot auditoriu, în vreme ce o dă cu apă pe faţă pe pacientă. A-tes-ta-te!

Moşul de pe scaun mai mormăie ceva.Paznicul nostru îi răspunde

-Domnule eu nu pot să îi fac nimic, decât dacă e de „cardio”. Dacă e diabet nu am ce să îi fac

Vasăzică portarul  nostru de metrou nu e paznic de boli interne, e paznic cardiolog

Moşul zice:

-Stiţi ce presupune diabetul? , îl întreabă expert pe baywachul cardiolog şi face o grimasă de „Etete şi la fraierul ăsta”

-Ia zi, moşule, ce prevede diabetul?

-Prevede…apă cu zahăr

Femeia bolnavă devenise între timp conştientă şi asculta şi ea discuţiile dintre cei doi. Nu am mai aşteptat SMURD-ul şi am plecat. Îmi vreme ce scriu aceste rânduri îmi tot repet în cap că în viaţa vieţilor mele nu voi muri pe stradă, în Bucureşti. Nici măcar o dată, de probă.

Cum a fentat o păpusă gonflabila organul de control

Foto Adevarul

Vineri dimineaţă, Gheorghe Butoi, inspector  la Protecţia Consumatorului Sector 2, se trezi ca de obicei în patul său tip canapea, în garsoniera lui din Drumul Taberei. Nimic nu prevestea că va urma o zi altfel decât toate cele 3453 de zile de când activa în câmpul muncii. Se dădu la marginea patului, oftă, îşi pocni oasele gâtului. Îşi continuă  ritualul atât de plictisitor, încât mi-e lene să îl redau pe tot: spălat pe dinţi, apă de cafea pusă pe aragazul veşnic pătat, pornit Realitatea Tv, bla bla bla, îmbrăcat, pornit la serviciu, ajuns la uşa biroului. Ceea ce urmează avea să fie, în schimb, cu totul şi cu totul nou.

Deschizand uşa capitonată şi roşie, găsi următoarea poză. Colega lui, veşnic coafată coc, înţepenise cu  gura căscată-n în faţa unui nene mic de statură, chelios şi cu obrajii ca parizerul. Cetăţeanul ţinea sub braţ o cutie de pe care se puteau citi doar următoarele cuvinte: „Bonita Love”.Ulterior, domnul Butoi, om cu experienţă în câmpul muncii, avea să afle că e vorba de următorul produs pus la vânzare pe piaţa en detail sub denumirea trecută pe ambalaj:“Banging Bonita Love Doll”

-Ce avem astăzi?, îşi întrebă Gheorghe Butoi colega, cu aerul unui detectiv pus pe găsit infractorul în doi timp şi trei mişcări (bruşte).

Colega spuse dând din bărbie spre ochelarist:

-Domnul a venit cu o păpuşă din aia… cum îi zice…

-Gonflamibilă

-Păpusă comuflabilă. Zice că produsul nu coincide . E o reclamaţie pe articolul 15

Ochelaristul cu obrajii de parizer explică mai pe  limba lui şi pe articolul lui:

– Am cerut una roşcată

– Şi?

– Şi mi-au dat blondă.

De aici povestea ia calea birocratică obişnuită. Obraji  de Parizer va completa o reclamaţie, va preda produsul şi va aşteapta răspuns la domiciliu în 10 zile lucrătoare.

În aceeaşi zi, mai târziu, îl regăsim pe domnul inspector Butoi îndreptându-se spre locul contravenţiei, trăgând după el o Banging Bonita Love Doll, reclamată şi blondă. Inspectorul este foarte îngâdurat.Îngândurat, nu pentru că nu ar şti ce are de făcut, ci pentru că se află în una din fazele alea care îi displac total. Să meargă la reclamat la magazin şi să nu poată primi şpaga în produse. La un chioşc de brânzeturi se mai înduplecă la un caş puţin sărat,să nu-l doară ficaţii, la o băcănie mai închide ochii şi pentru două-trei picioare de porc, din alea puţin grase, de răcitură. Dar aici? Ce să facă el  în jungla asta cu mii de cu puli de plastic atârnând pe pereţi precum cârnaţii la alimentară?

Deznodământul poveştii e în stirea de ieri din Adevarul, scrisă de Emilia Sava

(Adevărul, 24 ianuarie) “Un alt bucureştean a solicitat înlocuirea păpuşii gonflabile, blonde, cu una roşcată. Şi reprezentantul firmei i-a şocat pe inspectorii care, la prezentarea cazului, au aflat că acesta refuză înlocuirea pe motiv că păpuşa a fost violată.”

Aici ştirea completă