Epocal! S-a descoperit metroul care merge pe sub pământ

Azi dimineaţă, arheologul Cristian Popescu Piedone a făcut o descoperire senzaţională în Sectorul 4, lăsându-i mască pe toţi savanţii de renume mondial. Piedone,  ghidându-se doar pe istoria orală, a găsit legendara gură de metrou de la „Apărătorii Patriei”. Descoperirea este cu atât mai valoroasă cu cât despre ea se ştia doar din poveştile pesionarilor, salariaţilor  şi a altor fraieri care mai circulă cu Metrorexul.

Pentru cei ce nu cunosc limbajul de specialitate, metroul  este un mijloc de transport subteran pe care cetăţenii, numiţi în anale şi puleţii-alegători, îl folosesc pentru a circula zilnic la servicu în ideea de a produce bani, bani din care să plătească binecuvântatele taxe şi impozite din care să ne luăm noi  bilete de avion spre Viena când avem probleme de sănătate. ( sau spre Paris, în binefăcătoarele sesiuni de shoooopinggggg)

Cristian Popescu Piedone a descoperit şi o adevărată civilizaţie sub-terană, în jur de  2 milioane de cetăţeni ce se îngrămădesc zi de zi în acele tuneluri semi obscure. Din primele informaţii se pare că această conglomerare de scârbavnice vieţuitoare   îşi arată faţa doar în campania electorală când puhoiul iese la suprafaţă pentru a primi găleţi  cu însemnele arheologului Piedone. Dintre aceste vietăţi, unele deţin bolduri pe care le ţin ascunse pervers în buzunare!

Tot astăzi, o altă descoperire epocală a zguduit din temelii reţeaua de transport naţională. Un excentric dorind să măsoare cu rigla kilometrii de autostradă din România, şi terminând extrem de repede măsurătorile,  a dat peste ŞOC!, „Autostradă Îngropată”.Nu se ştie exact cât măsoară în prezent această magistrală descoperire,  dar un lucru pare cert pentru specialişti: este cea mai lungă Autostradă Îngropată din lume,  fără dar şi poate şi fiindcă din patru în aptru ani un nou Ctitor adaugă la ea cel puţin două-trei  mii de kilometri.  Se pare că această autostradă are mai mulţi kilometri pătraţi decât ar încăpea în mod real pe teritoriul micuţei ţări din Estul Europei.

Anunțuri

Să nu muriţi pe stradă în viaţa voastră!

Domnul Baywach vorbind cu o spectatoare blonda despre starea cardiologiei de metrou
Domnul Baywatch vorbind cu o spectatoare blonda despre starea cardiologiei de metrou

Azi dimineaţă, în mijlocul vagonului de metrou aglomerat, o femeie căzu din picioare în spatele meu. Nu am prins exact momentul, dar până să mă prind ce şi cum, trecuseră cel puţin 10 secunde. Întorc capul şi văd următoarea poză: în jurul femeii împrăştiate pe jos, doamne şi domni nu se clintiseră din poziţile confortabile.  Beleau ochii, se holbau, respirau ori mestecau o gumă. Teatru moca. În secunda doi devin personaj în piesa lor- un tânăr cu ochelari groşi, negri,  călare pe pacientă, pălmuind-o cu dreapta, ţinându-i capul cu stânga. Din mulţimea spectatoare se mai şi aude o voce de cucoană:

-Vaaaaai, dar nu se poate aşa ceva. Staţi toţi şi vă uitaţi. Nţ, nţ, nţ…

Bineînţeles, nici cucoana nu făcea nimic. Stătea-se uita – ntz-âia. (Asta suntem şi asta am fost dintrotdeauna: un popor ntz-âitor. „Vin tătarii. Nţ-nţ.Ne atacă turcii. Nţ-Nţ:Tre să cedăm Basarabia. Ntz. Ntz). Revenind la istoria de azi: mai vine un tânăr să mă ajute, o scoatem pe braţe pe bolnavă din metrou. O femeie coboară după noi cu geanta pacientei.

Şi circul urmează:

Staţia Romană, peron partea dreaptă. Începe circul adevărat. Sun la 112. Răspunde o voce si îmi zice că să nu închid că îmi face legătura cu ambulanţa. Trec trei minute. Legătura nu mai vine. Patru minute. Nimic. Cinci- canci. Şase- Pauză. Înjur în telefon:

-Mă piş pe ţara asta şi pe ambulanţa ei şi pe salvarea ei astă’ şî mâini!

Brusc o voce îmi răspunde în receptor:

-Deeeaaaaa

Eu: Alo?

-Ziceţi , rosteşte nazal, de la celălalt capăt al firului de telefon mobil, un personaj care avea o greaţă

Eu: Păi aştept de jumătate de oră să îmi răspundă cineva

-Şi aţi dat vreo adresă?

Mă enervez. Îmi vine să îi strig: „Stimată doamnă permiteţi-mi să vă informez că moare mă-ta la metrou!!!  Trimte salvarea la Romană!”.

Din fericire nu apuc să mă exprim. Vine spre noi alegând cu pieptul în faţă un bodyguard. Un fel de baywatch de metrou:

-Am chemat SMURDU. E mai bun ca salvarea…

Mister Bei Uaci,  de la firma de pază Scorseze, o ia pe pacientă şi o întinde pe scaunele alea roşii unde îţi hodineşti ciolanele. Face semn gurilor cască să se dăpărteze. Să nu ia aerul pacientei. Mai trece un moment şi surpriză! un moş tânăr se aşează taman pe unul din  scaune, chiar la căpătâiul pacientei. Cum ar veni:hop şi el! Aşea, să vază ochiu lui mai bine.

-Dă-te nene de acolo!

-La ce să mă dau?, întreabă deranjat mutându-se totuşi cu un loc mai în dreapta. Se uită critic la paznicul de metrou. Nu am prins ce i-a zis, dar portarul nostru de metrou răspunde supărat:

-Domnule, lăsa -mă că ştiu eu mai bine…

-….

-Toată lumea crede că noi ăştia de păzim  suntem nişte fraieri, nişte nenorociţi, nişte dobitoci. Avem totuşi şi noi nişte studii. Ştim noi mai multe. Avem atestate.

-….

-Avem a-tes-ta-te!!!! Repetă el pentru tot auditoriu, în vreme ce o dă cu apă pe faţă pe pacientă. A-tes-ta-te!

Moşul de pe scaun mai mormăie ceva.Paznicul nostru îi răspunde

-Domnule eu nu pot să îi fac nimic, decât dacă e de „cardio”. Dacă e diabet nu am ce să îi fac

Vasăzică portarul  nostru de metrou nu e paznic de boli interne, e paznic cardiolog

Moşul zice:

-Stiţi ce presupune diabetul? , îl întreabă expert pe baywachul cardiolog şi face o grimasă de „Etete şi la fraierul ăsta”

-Ia zi, moşule, ce prevede diabetul?

-Prevede…apă cu zahăr

Femeia bolnavă devenise între timp conştientă şi asculta şi ea discuţiile dintre cei doi. Nu am mai aşteptat SMURD-ul şi am plecat. Îmi vreme ce scriu aceste rânduri îmi tot repet în cap că în viaţa vieţilor mele nu voi muri pe stradă, în Bucureşti. Nici măcar o dată, de probă.